Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Victorie! Foresta Suceava a învins CS Mioveni

Victorie! Foresta Suceava a învins CS Mioveni

Victorie! Foresta Suceava a învins CS Mioveni

Cei 2.000 de spectatori care au fost prezenţi astăzi în tribunele stadionului Areni au asistat la cea mai bună prestaţie a grupării sucevene din actualul sezon, 2-0 cu CS Mioveni, oaspeţii alcătuind o echipă solidă, care are drept obiectiv promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc. Ca urmare a campaniei agresive de transferări din ultimul timp, „galben-verzii” au putut alinia în sfârşit o formulă de echipă competitivă, iar acest lucru s-a văzut pe teren, potrivit ACS Foresta Suceava.

După o primă repriză echilibrată, echipa suceveană a  deschis scorul în minutul 48, prin Chalabi, care a punctat cu un șut de la 14 metri sub transversală, în urma unei pase în profunzime receptionată de la Stănescu, ce a pus pe picior greşit apărarea adversă. Scorul final a fost stabilit de Vlad Stănescu, în minutul 72, cu un veritabil eurogol, șut violent de la 30 de metri, care a catapultat balonul în vinclul porții apărate de Sima. Fluierul de final al arbitrului a produs o bucurie generală, fotbaliștii Forestei fiind aplaudați la scenă deschisă de cei 2000 de asistenţa de pe Areni.

Aşadar, o primă victorie dătătoare de speranţe pentru suceveni, în condiţiile în care etapa viitoare vor evolua pe terenul liderului FC Hermannstadt.

Foresta: Began – Onofraş (90 Duceac), Diallo, Pappoe, Belevschi – Cerlincă, Stănescu, Acolatse, Kimbaloula – R. Sumanariu (58 Coroamă), Chalabi. Antrenori: Nuno Pedro, Sergio Silva, Khalil Chakroun, Bogdan Tudoreanu şi Marius Lup.






Citeste mai multe aici: Victorie! Foresta Suceava a învins CS Mioveni
Sursa: Suceava news

Lasa un comentariu

Top