Esti aici
Home > Posts tagged "grecia"

Turcia construieste centre pentru refugiatii retrimisi din UE

  Turcia construiește două centre pentru înregistrarea imigranților care urmează să fie retrimiși pe teritoriul turc dinspre Grecia, potrivit acordului încheiat între UE și Ankara, care intră în vigoare luni, au anunțat sâmbătă responsabili locali, citați de AFP. Potrivit acordului semnat pe 20 martie, Turcia așteaptă reîntoarcerea mai multor grupuri de migranți,

CRIZA IMIGRANTILOR. MAI va contribui la gestionarea situatiei din Grecia

  Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va contribui la efortul european pentru gestionarea crizei migrației din Grecia cu 70 de polițiști, 6 autospeciale, două nave de patrulare maritimă și alte mijloace logistice. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul Petre Tobă. Reprezentanții MAI au precizat într-un comunicat de presă că, la Reuniunea Consiliului

Grecia a reluat negocierile cu creditorii internationali

  Creditorii internaționali ai Greciei au reluat miercuri negocierile cu Guvernul de la Atena în vederea finalizării, cel mai probabil în luna aprilie, a evaluării stadiului reformelor cerute autorităților elene, condiție obligatorie pentru continuarea ajutorului acordat Greciei, informează AFP și Reuters. Șefii misiunilor instituțiilor creditoare, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală

Top