Esti aici
Home > Politica > Premierul Dacian Cioloş este chemat în Parlament să dea explicaţii privind schimbarea celor 19 prefecţi

Premierul Dacian Cioloş este chemat în Parlament să dea explicaţii privind schimbarea celor 19 prefecţi

ALDE îl cheamă în Parlament pe premierul Dacian Cioloş pentru a prezenta criteriile de desemnare a noilor prefecţi, deoarece a fost declanşată o nouă criză politică prin aceste măsuri.

Copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, solicită explicaţii pe tema criteriilor în procesul de selecţie al noilor prefecţi şi afirmă că Guvernul “pare că simte pericolul unei moţiuni de cenzură”. Biroului permanent al Senatului va discuta solicitarea ALDE şi va decide dacă premierul trebuie să se prezinte în Parlament.

ALDE susţine că luna trecută, PNL a somat guvernul să schimbe toţi prefecţii, pe motiv că aceştia au fost numiţi de guvernul Ponta. Se urmăreşte, astfel, mai spun cei din acest partid, impunerea, chiar înainte de alegerile locale, a unor membri de partid sau persoane apropiate partidului prezidenţial.

Guvernul a decis în şedinţa de joi schimbarea unor prefecţi şi înlocuirea acestora, în baza unor numiri prin detaşare, iar procesul de schimbare a prefecţilor va continua, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. Motivele au fost legate de “capacitatea de reacţie” a acestora, dar şi de “dorinţa lor de se implica sau nu politic în campania electorală”, conform reprezentanţilor guvernului.

Premierul a mai fost chemat în Senat, miercuri, tot la iniţiativa ALDE, pentru a da explicaţii în legătură cu acţiunea ANAF în cazul grupului Intact.
Sursa: Sursa Zilei

Lasa un comentariu

Top