Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a Poliției sucevene. Ce au urmărit oamenii legii

Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a Poliției sucevene. Ce au urmărit oamenii legii

Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a Poliției sucevene. Ce au urmărit oamenii legii

Poliția Municipiului Suceava și secțiile de poliție arondate au organizat, luni, o acțiune în vederea asigurării climatului de ordine publică, prevenirea activităților de comerț ilicit și combaterea infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere.

În cadrul acţiunii, 82 de persoane au fost legitimate, fiind constatate 4 infracţiuni şi aplicate 26 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 10.045 lei.
De asemenea, s-a reţinut un permise de conducere, un certificat de înmatriculare şi a fost retras un set de plăcuțe de înmatriculare.

Spre exemplu, la data de 13.11.2017, ora 20.45, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava a oprit pentru control, pe DJ 208V, din comuna Pătrăuţi, autoturismul condus de un localnic de 25 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul are permisul de conducere suspendat pentru infracțiuni la regimul rutier din 13.11.2017.În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.




Citeste mai multe aici: Peste 80 de persoane legitimate în cadrul unei acțiuni a Poliției sucevene. Ce au urmărit oamenii legii
Sursa: Suceava news

Lasa un comentariu

Top