Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Două femei rănite după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Două femei rănite după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Un accident de circulație a avut loc, în noaptea de luni spre marți, pe DN 2, în afara localității Siret. Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, o femeie de 33 de ani, din comuna Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de la iluminatul public.

În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a pasagerei din autoturism, o femeie de 62 de ani, cetățean ucrainean.

„Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.

Sursa: SuceavaNews

Lasa un comentariu

Top