Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Delegație din Cernăuți, la Consiliul Județean Suceava. Scopul principal: cooperarea în domeniul agricol

Delegație din Cernăuți, la Consiliul Județean Suceava. Scopul principal: cooperarea în domeniul agricol

Delegație din Cernăuți, la Consiliul Județean Suceava. Scopul principal: cooperarea în domeniul agricol

Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a primit, marți, vizita unei delegații din Regiunea Cernăuți, condusă de Ivan Muntean, președintele Consiliului Regional Cernăuți.

Scopul întâlnirii a fost transmiterea, de către fondatorul COK/FNAC, structură asociativă națională de producție și prestări servicii agricole și în turism, prima de acest tip din Ucraina, Andrei Gordiciuk, a intenției de cooperare cu județul Suceava, în domeniul agricol.

Partea ucraineană s-a arătat foarte interesată de cooperarea cu entități organizatorice din județul Suceava, care activează în domeniul agricol, în vederea procesării materiilor prime.

De asemenea, Ivan Muntean a precizat că, în contextual reformelor care se realizează în Ucraina în perspective integrării în Uniunea Europeană, în Regiunea Cernăuți a fost constituită Agenția pentru Dezvoltare Regională, prin care se vor derula fonduri europene pentru proiecte de dezvoltare regională.

Astfel, în cadrul propunerilor făcute de Gheorghe Flutur s-a convenit: organizarea unei întâlniri de lucru la care să participe reprezentanți ai Camerelor de Comerț și Industrie din Suceava și Cernăuți, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Asociația Produs în Bucovina, oameni de afaceri care activează în domeniul procesării produselor agricole, pentru discuții aplicate în ceea ce privește concretizarea unei cooperări în acest domeniu, inițierea demersurilor pentru reactivarea Euro-regiunii Prutul de Sus și realizarea un schimb de experiență cu experți de la ADR Nord-Est din România.




Citeste mai multe aici: Delegație din Cernăuți, la Consiliul Județean Suceava. Scopul principal: cooperarea în domeniul agricol
Sursa: Suceava news

Lasa un comentariu

Top