Esti aici
Home > Actualitate > Cel puțin o persoană a fost ucisă într-un atac armat din Australia

Cel puțin o persoană a fost ucisă într-un atac armat din Australia

 

Cel puțin o persoană a murit și alte două au fost rănite într-un atac armat comis luni dimineață în apropierea unei fabrici de la periferia metropolei australiene Sydney.

”Un bărbat a murit la locul incidentului”, a menționat poliția din statul australian New South Wales, într-o declarație.

Incidentul a avut loc în districtul Ingleburn, din sud-vestul orașului Sydney.

”Doi bărbați au fost duși la spital. Nu se cunoaște deocamdată starea lor”, se mai arată în declarația citată.

Potrivit martorilor, s-au auzit cinci focuri de armă. Zona a fost încercuită de poliție, iar angajaților aflați la lucru li s-a spus să se îndepărteze de ferestre.

În luna decembrie 2014, un individ înarmat care își declarase loialitatea față de gruparea jihadistă Stat Islamic a luat 17 persoane ostatice într-o cafenea din centrul metropolei australiene. După un asediu al poliției, care a durat 16 ore, bărbatul a fost lichidat de poliție, iar în schimbul de focuri de armă au mai murit doi ostatici.

Sursa: SursaZilei

Lasa un comentariu

Top