Esti aici
Home > Politica (Page 66)

Senat: Conturile bancare pentru campania electorala nu sunt supuse executarii

Senatul a aprobat modificarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, astfel încât conturile bancare pentru campania electorală să nu fie supuse executării. Senatul este prima cameră sesizată, astfel că proiectul va merge, pentru vot final, în Camera Deputaţilor. Senatorii l-au votat cu 105 voturi pentru, 6

Constantin Galan a demisionat de la sefia ALDE. „Plec din cauza lui Baisanu”

  Schimbări majoare au avut loc la vârful conducerii ALDE Suceava.  Deputatul de Suceava, Alexandru Băişanu, este începând de luni noul preşedinte al ALDE Suceava. Președintele organizației județene a ALDE Suceava, deputatul Constantin Galan și-a înaintat tot luni demisia din funcția de președinte. El ne-a confirmat decizia luată în ce privește

PNL a stabilit oficial candidatul la Primaria Capitalei

Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, a fost validat, luni, de Biroul Politic Naţional drept candidatul partidului la Primăria Capitalei, după ce, în urmă cu o săptămână fusese votat în unaimitate de organizaţia PNL din Capitală. Deputatul l-a înlocuit pe europarlamentarul Cristian Bușoi, deși acesta desfășurase o pre-campanie timp de peste două luni. [AdSense-B] După

Zgonea calca in picioare istoria orasului Alba-Iulia si-i jigneste pe locuitori. Primarul Hava: „Un strungar facut la apelul de seara”

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a avut, duminică, o reacție deplasată, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Alba-Iulia, jignindu-i efectiv pe locuitorii acestui oraș istoric. El a fost imediat apostrofat de primarul Mircea Hava. Prezent la Alba-Iulia pentru pregătirea alegerilor electorale, președintele executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a afirmat,

Lazar Comanescu viziteaza Iranul. Componenta economica, in prim-plan

Ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu se va afla într-o vizită în Republica Islamică Iran, de luni până miercuri, fiind însoțit de oficiali din ministerele cu competențe economice și de o delegație de oameni de afaceri, în contextul deschiderii recente promovate de Teheran. Un comunicat de luni al MAE precizează: Comănescu va fi

Sondajul comandat de PSD îl dă ca sigur pe Ștefan Florescu primar al sectorului 6

Precampania electorală intră, începând de săptămâna viitoare în linie dreaptă, după ce principalele partide, PSD și PNL, au analizat deja sondajele sociologice comandate pentru stabilirea candidaților la primăriile de sectoare din Capitală. Dacă la unele sectoare, competitorii au fost validați chiar și fără sondaje, la altele încă se poartă discuții și

Ambasada Olandei la București vrea cluburi pentru studenții homosexuali

Ambasada Olandei în România susține, la București, un workshop organizat de asociația COC Olanda și găzduit de Campus Pride Bucharest și asociația MozaiQ, a cărui temă este crearea unor cluburi în cadrul universităților unde studenții homosexuali să se întâlnească. Potrivit comunicatului postat pe site-ul oficial al Ambasadei Olandei la București, aceste

O suceveancă, membru al Coaliției de Dezvoltarea României

O suceveancă a fost desemnată membru al Coaliției de Dezvoltarea României (CDR). Liliana Agheorghicesei, președintele Federației Patronale a Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din județul Suceava și vicepreședinte al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii face parte din grupul de lucru în domeniul turismului din cadrul CDR. Agheorghicesei este

Cioloș anunță lansarea platformei online maisimplu.gov.ro, pentru debirocratizarea administrației

Guvernul a lansat, miercuri, platforma online maisimplu.gov.ro, care are drept scop debirocratizarea administrației publice prin eliminarea unor documente sau proceduri care presupun pierdere de timp și ineficiență. ”Astăzi lansăm platforma a ceea ce am numit noi Comisia de tăiat hârtii – platforma online care va trebui să ne ajute să identificăm

Page 66 of 68
1 64 65 66 67 68
Top