Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Beat criță, un bărbat din Dornești a fost lovit de o autoutilitară

Beat criță, un bărbat din Dornești a fost lovit de o autoutilitară

Beat criță, un bărbat din Dornești a fost lovit de o autoutilitară

Luni seară, în timp ce conducea autoutilitara cu semiremorcă pe DN 17A, în interiorul municipiului Rădăuți, un bărbat de 31 de ani din municipiul Suceava, a surprins și accidentat ușor un bărbat de 63 de ani din comuna Dornești ce se deplasa din sens opus și care, fiind în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a fost atins ușor de semiremorcă.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, vinovat de producerea accidentului este bărbatul de 63 de ani din comuna Dornești, care, fiind în stare de ebrietate, se deplasa neregulamentar pe partea carosabilă, deși ambele sensuri de mers dispun de trotuare special amenajate pentru pietoni. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.




Citeste mai multe aici: Beat criță, un bărbat din Dornești a fost lovit de o autoutilitară
Sursa: Suceava news

Lasa un comentariu

Top