Esti aici
Home > Stiri Locale > Bucovina > Bărbatul care a intrat într-o fântână, să-și scoată mâncarea, a murit la spital

Bărbatul care a intrat într-o fântână, să-și scoată mâncarea, a murit la spital

Bărbatul care a intrat într-o fântână, să-și scoată mâncarea, a murit la spital

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, din comuna Ipotești, care a intrat, sâmbătă, într-o fântână pentru a-și scoate mâncarea, a murit, miercuri, la Spitalul Județean Suceava. De altfel, încă de când a fost scos din fântână, bărbatul a stat numai în comă.

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, din localitatea Ipotești, ținea la rece alimentele într-o găleată în fântână.

Sâmbătă după-amiază, însă, a văzut că sfoara cu care legase găleata s-a rupt, așa că a golit cu o pompă apa din fântână și a coborât pe fundul fântânii pentru a le lua, fiind ajutat de o cumnată de-a sa.

Când a ajuns la fundul fântânii, însă, nu mai putea respira și a strigat după ajutor. Femeia, ajutată de câțiva vecini, au reușit să îl scoată din fântână, apoi acesta a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind în stop cardio respirator.

El a fost dus la spital în stare gravă, rămânând internat.

Și-a riscat viața pentru un baton de salam și o pungă de lapte. Bărbatul, în stare gravă

 

 




Citeste mai multe aici: Bărbatul care a intrat într-o fântână, să-și scoată mâncarea, a murit la spital
Sursa: Suceava news

Lasa un comentariu

Top